Schimbare de mentalitate la romani: Renunta la investitii in case opulente pentru a avea mai mult timp liber

Românii nu mai încearcă să se afirme social prin investiții în case și apartamente opulente, potrivit unui studiu. In schimb, timpul liber devine mai important decât obținerea de venituri cât mai mari, care să permită achiziția de imobile scumpe.

Studiul comandat de dezvoltatorul Hanner și realizat de Unlock Research scoate în evidență o tranziție importantă prin care trec consumatorii români: tendința de a  renunța la ideea că locuința este cea care le certifică statutul.

"Conform studiului, schimbarea de atitudine nu este generată exclusiv de presiunea bugetelor. Nu este o alegere strict rațională, ci este o schimbare a valorilor. Casa nu mai este percepută ca o investiție pe viață, ci ca o investiție care trebuie recuperată în cazul unei eventuale mutări, ca pe un cămin temporar, de tranziție, sau ca pe o investiție pe termen lung, pentru închiriere, de pildă", explică Silviu Grigorescu, director general Hanner România.

"Am încercat să identificăm prin acest studiu și cât de relevantă este pentru români calitatea construcției. Respondenții declară să este foarte importantă, dar nu știu, însă, cum să o definească, nu știu să evalueze ce este calitativ și ce nu. Ne confruntăm, încă, cu o lipsă de educare a pieței în ceea ce privește calitatea construcțiilor. Ceea ce ne bucură este faptul că o parte dintre clienți încearcă să vină la vizionare cu un inginer, un arhitect sau un profesionist din construcții, pentru a obține o părere avizată", explică Silviu Grigorescu. 

Anterior, cumpărătorii căutau case mari, localizate în centru sau în alte zone bine cotate, plătind pentru acestea sume care le depășeau, de multe ori, posibilitățile financiare. Acum clienții din segmentul rezidențial sunt mai atenți la modul în care cheltuie banii și caută să investească mai mult în lucrurile care îi fac fericiți: familie, pasiuni, călătorii, etc. Clienții sunt astăzi  mai atrași de imobile aflate în apropierea unor zone verzi unde pot desfășura activități în aer liber și duce un stil de viață sănătos și echilibrat. 

"Oamenii încep să înțeleagă că achizițiile nu se plătesc numai cu bani, ci și cu timpul pe care îl dedică muncii, cu timpul pe care nu îl petrec în familie sau alături de prieteni. În interviuri au pus un mare accent pe acest aspect, nevoia de a seta corect prioritățile, nevoia de a pune familia sau propria persoană pe primul plan înaintea orelor suplimentare de la birou, fie că sunt antreprenori sau angajați", explică Oana Cândescu, Qualitative Research Manager Unlock Research.

Evident, această schimbare influențează și modul în care aleg să își cheltuie banii sau să investească în imobile. 

Studiul a fost comandat de compania lituaniană Hanner, cel mai mare investitor imobiliar din țările baltice  și dezvoltatorul proiectului The Park, amplasat la o distanță de câteva sute de metri de intrarea sudică în Parcul Tineretului. 

"Rezultatele au confirmat practic strategia de dezvoltare pentru România, în care punem accentul pe apartamente cu suprafețe medii, dar cu o calitate foarte ridicată a execuției și amplasate lângă spații verzi, școli și mijloace de transport în comun", a declarat Silviu Grigorescu, Director General Hanner România.

Sursa: dailybusiness.ro

Contul meu Anunt nou