Salariul net necesar pentru achizitionarea unei case in Bucuresti

In prezent, un roman cu un venit de 1,3 ori salariul mediu net si-ar putea achiztiona un apartament cu 60 de metri patrati in Bucuresti. Comparativ cu 2008, raportul a scazut, atunci fiind de 2,8 ori salariul mediu, si este o urmare a scaderii preturilor la imobile si a reducerii dobanzilor.

"Daca in 2008 era nevoie de un venit minim de 2,8 ori peste salariul mediu net pe economie, azi este necesar un venit de 1,3 ori peste salariul mediu net pe economie. Da, undeva la 2.000 de lei/luna net", a declarat presedintele Alpha Bank, Sergiu Oprescu.

Potrivit acestuia, motivele pentru aceasta scadere de 40% sunt, in egala masura, atat reducerea dobanzilor, cat si scaderea preturilor la imobiliare.

In ultimii doi ani, preturile la imobiliare s-au stabilizat undeva la 72-73% din nivelurile din 2009. Pe parcursul timpului, venitul minim necesar pentru contractarea unui credit ipotecar a urcat de la 4,8 salarii medii in 2003, la 6 salarii medii in 2006.

In ciuda faptului ca, in 2008, preturile locuintelor au atins un nivel maxim,  venitul minim pentru acoperirea serviciului datoriei a scazut la circa 3 salarii medii, intrucat bancile au acordat credite in valuta cu dobanzi mici si au lungit scadentele pana la 35 de ani.

Sursa: money.ro

Contul meu Anunt nou