Statul mai are de platit 21 de miliarde de euro pentru casele nationalizate
De la 12 ianuarie a.c., CEDO a suspendat analiza tuturor plangerilor vizand case nationalizate din Romania, intrucat existau pe rol prea multe astfel de cauze. Introducerea noii proceduri presupune „inghetarea“ cazurilor de acest tip, statul roman fiind somat sa faca in acest rastimp modificarile legislative necesare. Anul viitor, odata cu deblocarea tuturor acestor cauze aflate pe rol si in conditiile in care este de asteptat ca ele sa se solutioneze rapid, despagubirile pe care va trebui sa le plateasca statul vor creste rapid si substantial. Potrivit Irinei Cambrea, agentul guvernamental al Romaniei la CEDO, suma totala la care a fost obligat statul roman ca urmare a hotararilor de condamnare din anii premergatori introducerii procedurii-pilot, inclusiv decizii care au vizat imobilele nationalizate, este de aproximativ 12 milioane de euro pentru 2009 si 7,5 milioane de euro pentru 2010. Sursa: Capital.ro
Peste 85% dintre apartamentele complexului Alpin Aparthotel Poiana Brasov au fost vandute
Peste 85% dintre apartamentele ansamblului rezidential de lux Alpin Aparthotel, parte a complexului hotelier Alpin Resort, au fost vandute. Potrivit reprezentantilor proiectului, in perioada 2009-2010 s-au vandut in medie trei apartamente pe luna, la preturi cuprinse intre 250.000 euro si 350.000 euro. Compania a investit peste 15 milioane euro pentru modernizarea complexului hotelier Alpin, iar cifra de afaceri a complexului a crescut in 2010 cu 20% pana la 70 milioane lei (17 milioane euro). Sursa: DailyBusiness.ro
Global Finance vrea sa inceapa in 2012 un proiect de locuinte si birouri in Floreasca
Global Finance vrea sa inceapa anul viitor un proiect imobiliar in zona Calea Floreasca, care va cuprinde un imobil de birouri de 36.000 de metri patrati si trei cladiri de locuinte totalizand 37.000 metri patrati, si sa reia dezvoltarea zonei rezidentiale din Global City Pipera. Conform directorului comercial al Global Finance Real Estate, Aurelia Luca, complexul va cuprinde o cladire de birouri de 25 de etaje si trei imobile de locuinte, doua cu 20 de etaje si una cu 15 etaje. Proiectul va fi construit langa Hala Ford, monument istoric, care va fi integrata in proiect si va cuprinde 12.000 de spatii comerciale. Primaria Municipiului Bucuresti a aprobat la sfarsitul lunii aprilie PUZ-ul pentru proiect, care va fi dezvoltat pe un teren de 28.000 de metri patrati, achizitionat in 2007 de companie de la Automatica Bucuresti. Proiectul este dezvoltat prin intermediul firmei Primaverii Gardens. Sursa: ROL.ro
DTZ: Deficit de refinantare de doua miliarde de dolari pe piata imobiliara din Romania
Valoarea absoluta a deficitului de refinanţare de pe piata imobiliara din Romania e de doua miliarde de dolari, care reprezinta 6% din valoarea totala a investiţiilor imobiliare. Deficitul de finantare reprezinta diferenta dintre debitul curent si debitul disponibil pentru a il inlocui pe cel dintai. In termeni relativi, Romania este pe locul trei in Europa, dupa Irlanda cu 19%, si Ungaria, cu 8%, potrivit unui studiu al DTZ, dat publicitaţii astazi. Sursa: BusinessReview.ro