Retrospectivă tIMOn

Ultimele patru zile, Piaţa Constituţiei din Bucureşti a fost animată de românii aflaţi în căutarea unei locuinţe, veniţi la Târgul Imobiliar Naţional tIMOn. Oferta a cuprins peste 150.000 de noi unităţi cu preţuri cuprinse, la apartamente, între 17.600 şi 155.000 de euro.

Târgul a prezentat o mare ofertă de locuinţe centrale, dar mai ales ultracentrale. În zona centrală - Unirii-Dristor-Mall Vitan—Nerva Traian-Alba Iulia – au fost prezentate peste 15 proiecte rezidenţiale, iar în Cotroceni, Herăstrău, Aviației, Tineretului, Parcul Carol, Vitan — Mihai Bravu, 1 Mai, Titan — zone rezidențiale consacrate, alte 20-30 de proiecte. În ultimii 5 ani, pentru prima dată, zona de Sud nu a mai dominat piaţa imobiliară.

Cât despre preţuri, cea mai ieftină locuinţă la bloc a putut fi cumpărată la tIMOn cu 17.600 de euro fără TVA, o garsonieră în zona Fundeni. La capitolul vile, cea mai ieftină ofertă a fost în Corbeanca, respectiv 59.000 de euro +TVA (pentru care s-a oferit drept bonus și un lot suplimentar de 500 metri pătrați de teren).

Cel mai scump apartament s-a ridicat la preţul de 155.000 de euro, în timp ce pentru segmentul vilelor cel mai mare a ajunsla 175.000 de euro.

Dezvoltatorii şi companiile imobiliare au acordat facilităţi pe perioada târgului (mobilă, locuri de parcare, boxe sau loturi de teren, incluse în prețul de vânzare al locuinței și discounturi considerabile) care ajung la câteva mii de euro, reușind să cuprindă o ofertă rezidențială atractivă.

 

Sursa: agerpres.ro

Contul meu Anunt nou