Un proiect imobiliar de 40 de milioane de euro va fi dezvoltat pe terenul fostei fabrici de bere Grivita, inactiva de 9 ani. Proiectul va conserva o parte din cladirile istorice de pe acest teren.
Ansamblul imobiliar, dezvoltat de compania Element Development, detinuta in proportie de 30% de Ionut Dumitrescu si de 70% de o companie din Cipru, va consta in birouri de clasa A, un centru comercial, precum si dintr-o piateta, spatii verzi si trei cladiri (orzaria, maltaria si pavilionul administrativ) care vor fi conservate si vor pastra arhitectura originala. In aceste trei constructii va functiona o zona de entertainment cu cafenele, terase, restaurante si o berarie.
Proiectul din zona Pasajului Basarab, va fi livrat in 3 faze: initial vor fi demarate lucrarile pentru reabilitarea cladirilor istorice, urmand constructia proiectului de birouri si a centrului comercial.
Peste 1.000 de muncitori vor lucra la noul santier, iar odata finalizat proiectul imobiliar, se estimeaza ca vor fi create alte cateva sute de locuri de munca.
Sursa: dailybusiness.ro