Prima cladire de birouri din lume construita cu imprimanta 3D (Foto)

Autoritatile din Dubai au anuntat ca vor construi prima cladire de birouri din lume cu ajutorul unei imprimante 3D.

Noua tehnologie ar putea ajuta dezvoltatorii din orasul aflat in plina expansiune sa-si diminueze costurile precum si sa economiseasca timp.

Tehnologia 3D, prin care obiecte tridimensionale sunt scoase la imprimanta pe baza unui design digital, este adoptata in industrii din toata lumea, dar pana acum a fost utilizata mai putin in domeniul constructiilor.

Cladirea de birouri ce va fi construita cu imprimanta 3D in Dubai va avea doar un etaj si 185 de mp, scrie agentia de presa Reuters, potrivit Yahoo Finance.

Imprimanta care o va realiza va avea 6 metri inaltime, spune Mohamed Al Gergawi, ministru in cadrul Executivului Emiratelor Arabe Unite.

Ulterior "printarii", cladirea va fi asamblata direct pe amplasamentul sau in cateva saptamani. Mobila si restul lucrurilor din interior vor fi de asemenea scoase la imprimanta 3D, din materiale precum beton armat, gips, fibra de sticla si plastic.

Proiectul va fi realizat de autoritatile din Dubai in parteneriat cu firma chineza Winsun, pionier in domeniu ce mai utilizeaza tehnologia 3D pentru constructia de case.

Potrivit unei prezentari postate pe Youtube, Winsun a ajuns la recordul de a construi 10 case la imprimanta 3D in doar 24 de ore.

Oficialul din Dubai arata ca, potrivit unui studiu, noua tehnica poate reduce timpul alocat lucrarilor de constructii cu 50-70% iar costurile cu forta de munca cu 50-80%.

Sursa: dailybusiness.ro

Contul meu Anunt nou