Prima clădire de birouri care va capta căldura Pământului se ridică pe un fost teren de-al lui Becali

Portland Trust, companie fondată de omul de afaceri britanic Robert Neale, a început construcţia proiectului de birouri Floreasca Park în iunie 2012 pe un teren de 2 ha achiziţionat în urmă cu doi ani de la George Becali.

 

În prezent, structura celor două corpuri de clădire a fost ridicată şi a început deja procesul de montare a faţadelor. Portland mizează pe eficienţa energetică a complexului în lupta pentru atragerea chiriaşilor, motiv pentru care va începe în curând montarea unei instalaţii de captare a căldurii din interiorul Pământului (energie geotermică), care va scădea consumul de energie electrică cu 35% până la 50%. „Iniţial nu aveam prevăzut acest sistem, care ne creşte costurile cu circa 2 mil. euro. În plus, ne concentrăm foarte mult pe ventilaţie şi lumina naturală. Concurenţa în zonă este acerbă, însă ne adresăm unor chiriaşi diferiţi. Noi avem un grad de eficienţă a spaţiului pe etaj de 5%, comparativ cu Sky Tower care are un grad de eficienţă scăzut pe etaj, de circa 18%. La ei e greu de mobilat şi nu poţi atrage chiriaşi din zona de back-office spre exemplu, care caută eficienţă operaţională“, a declarat Florin Furdui, country manager Portland Trust.

 

Cel mai important chiriaş al proiectului va fi compania Oracle. Producătorul de software de business a închiriat circa 20.000 mp de birouri, adică întreaga clădire B, renunţând la spaţiile din Floreasca 169A şi Oracle Tower, dar păstrând birourile din Nusco Tower. Clădirea A are o suprafaţă închiriabilă de 12.551 mp, iar clădirea B o arie de 25.152 mp. Complexul are ca dată de finalizare trimestrul patru al acestui an.
Potrivit lui Furdui, intersecţia Barbu Văcărescu-Pipera va fi următorul „City District“ al Bucureştiului, chiar dacă autorităţile locale nu au gândit-o ca atare şi infrastructura trebuie mult îmbunătăţită pentru a face faţă unui flux atât de mare de oameni. În aceeaşi zonă există deja clădirile de birouri Nusco Tower, Sky Tower, The Lakeview, Oracle Tower şi tot în construcţie este şi primul proiect al Skanska în România.

 

În octombrie anul trecut, Banca Comercială Română a aprobat acordarea unui împrumut de 46 mil. euro şi 39,3 mil. lei către firma Pipera Business Park, prin intermediul căreia se construieşte Floreasca Park. Potrivit dezvoltatorilor, proiectul din Pipera va necesita o investiţie de 70 mil. euro. Dezvoltatorul este în curs de obţinere a certificatului BREEAM, cel mai important instrument de evaluare a clădirilor verzi.

 

Sursa: capital

Contul meu Anunt nou