Piata proprietatilor imobiliare de lux din Paris, in crestere datorita strainilor

Strainii bogati din Orientul Mijlociu, SUA sau Rusia, au ajutat la revigorarea pietei imobiliare de lux din Paris, laolalta cu scaderea de 10% a preturilor, dupa ce, in ultimul an, taxele prea mari gonisera francezii instariti.

Presedintele Frantei, Francois Hollande, a anuntat in 2012 noi taxe pentru companii si populatie, inclusiv cresterea la 75% a unei taxe pe veniturile salariale mai mari de 1 milion de euro. Cresterile de taxe au facut parte din strategia presedintelui francez de a reduce deficitul bugetar de anul trecut, de 4,8%.

Masura i-a facut pe francezi sa renunte, insa, la proprietatile de lux, cel mai cunoscut caz fiind cel al actorului Gerard Depardieu. Acesta si-a scos la vanzare resedinta din Paris, o casa din secolul XIX situata in centrul orasului, si s-a mutat in Belgia.

„Am avut 12 luni groaznice intre aprilie 2012 si aprilie 2013. (...) Piata s-a trezit insa in urma scaderii preturilor. Strainii se uita din nou la Franta, pentru ca si-au dat seama ca, in final, iadul taxelor este pentru noi si nu pentru ei”, a declarat Charles-Marie Jottras, presedintele Daniel Feau, o firma afiliata dezvoltatorului imobiliar Christie’s International Real Estate.

Strainii au cumparat 7,7% din casele vandute in Paris in prima jumatate a anului 2013, aproape de recordul de 8% inregistrat in 2003 si 2008 si in urcare de la 7,3% anul trecut. In total, tranzactiile au crescut cu 5% in trimestrul al doilea, fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Sursa: curierulnational.ro

Contul meu Anunt nou