Alcătuit din șapte turnuri rezidențiale amplasate pe malul lacului Tei, proiectul are ca termen estimat de finalizare anul 2025.
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties a obținut autorizația de construire pentru One Lake Club, un ansamblu imobiliar premium de amploare, ce va însuma peste 600 de apartamente, localizat pe malul Lacului Tei. Valoarea brută a proiectului este estimată la 219,4 milioane de euro, termenul de finalizare fiind prevăzut pentru cursul anului 2025. One Lake Club este o dezvoltare rezidențială exclusivistă, ce propune un concept unic pe piața din București în acest moment: 7 turnuri înalte situate chiar pe malul lacului, ce vor oferi viitorilor rezidenți o priveliște deosebită.
Ansamblul va avea o suprafață totală construibilă de aproximativ 75.260 de metri pătrați. Opțiunile de contractare a unităților rezidențiale sunt următoarele: 100% plată în avans, 5 rate egale a câte 20% sau 2 rate, respectiv un avans de 30%, apoi 70% la livrare.
„Cu o poziționare de excepție, pe malul Lacul Tei, One Lake Club se înscrie în linia dezvoltărilor de amploare pe care ne-am propus să le livrăm și, totodată, confirmă obiectivul companiei de a revitaliza zone cu potențial crescut din București și de a crea adevărate comunități. Această dezvoltare este una dintre cele mai ample regenerări urbane din oraș, o dezvoltare ce va integra turnuri rezidențiale cu apartamente moderne și facilități comerciale și de relaxare. Confortul de acasă va fi bine definit la One Lake Club prin apartamentele spațioase, priveliștile unice către lac, principiile durabile ale clădirilor, designul inovator, precum și multe servicii integrate pentru comunitatea One.”
Beatrice Dumitrașcu, CEO Residential Division One United Properties
Apartamente spațioase și facilități complementare
One Lake Club va avea un total de 663 de apartamente, atât studiouri, cât și unități locative cu unul, două, trei sau patru dormitoare. În plus, proiectul va include și apartamente cu grădină proprie, alături de penthouse-uri spațioase, cu tavan înalt, ferestre din podea până în tavan și vederi panoramice către lac, parc și oraș. Acestora li se vor adăuga 10 spații comerciale și un total de 853 de locuri de parcare. De asemenea, viitorii rezidenți vor avea acces la facilități integrate, precum zone comerciale, piscină, centru SPA, sală de sport sau braserie.
One Lake Club va beneficia de soluții de eficientizare energetică sustenabile, respectiv de un sistem de tip geoexchange, unul dintre cele mai eficiente energetic și mai rentabile sisteme de utilizare a spațiului disponibile, care reduce semnificativ costurile pentru încălzirea și răcirea spațiilor.
Localizat chiar pe malul Lacului Tei, One Lake Club beneficiază de acces rapid către Bd. Barbu Văcărescu, dar și la mijloace de transport în comun, zona comercială One Gallery din cadrul One Floreasca City, precum și Aeroportul Otopeni și autostrada A3 București-Ploiești. De asemenea, în vecinătatea ansamblului există o gamă largă de restaurante, hoteluri, zone comerciale și clădiri de birouri.
Citește și: One United Properties a obținut autorizația de contruire pentru proiectul rezidențial One Floreasca Towers
_________________________
Despre One United Properties
One United Properties vizează dezvoltarea de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație în București, România. Compania are în vedere accelerarea adoptării practicilor de construcții pentru clădiri durabile, eficiente din punct de vedere energetic și cu un impact pozitiv asupra sănătății. Toate proiectele sale au certificări superioare de durabilitate, eficiență energetică și wellness. One United Properties este primul dezvoltator imobiliar din România căruia i-a fost acordat, la nivel internațional, premiul „Cea mai bună dezvoltare sustenabilă” din lume la International Property Awards, ediția 2019-2020. Compania este listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București, cu simbolul ONE, iar acțiunile sale sunt incluse în în multiplii indici BET și STOXX, în indicele FTSE Russell Global All-Cap, care urmărește cele mai lichide acțiuni din lume, și în indicele FTSE EPRA Nareit EMEA Emerging, care urmărește evoluția companiilor active în sectorul imobiliar din piețele emergente.