Miliardarul John Caudwell ar putea crea cea mai mare si mai scumpa casa din lume

John Caudwell, un miliardar englez care s-a imbogatit din piata telefoanelor mobile, planuieste să îşi unească cele două case pe care le are, aflate la un kilometru distanţă una de alta, printr-un tunel. Extensia ar insuma 1300 de metri pătraţi, ceea ce i-ar transforma proprietatea in cea mai mare casa din lume.

Tunelul ce va uni cele doua case va avea camere dedicate jocurilor, o piscină, o saună, o bucătărie, un salon, o sală de cinema, o seră şi o parcare. Un alt etaj al tunelului va fi folosit pentru dormitoare, camerele servitorilor, camerele dedicate supravegherii complexului şi o spălătorie.

Odată terminata, construcția va avea aproximativ 4700 de metri pătraţi şi va fi mai mare decât un teren de fotbal şi doar cu puţin mai mic decât Catedrala Westminster. Valoarea totală a proprietăţii se va ridica la 250 de milioane de lire sterline.

Caudwell şi-a început cariera ca dealer în industria maşinilor second-hand, iar apoi a format compania Phones4U. Milionarul a vândut ulterior compania de telefoane, în 2006, pentru suma de 2.5 miliarde de dolari.

Contul meu Anunt nou