După ce au dezvăluit, „pe surse”, primele informații cu privire la majorarea unei serii de taxe pentru români, printre care se numără și TVA-ul datorat la achiziția unei locuințe noi, reprezentanții statului au lansat săptămâna aceasta, în spațiul public, și un draft de Ordonanță de Guvern, prin care clarifică măsurile ce ar urma să intre în vigoare în toamna acestui an. De menționat este că, până la momentul publicării acestui articol, documentul menționat nu a fost publicat în mod oficial, pe site-ul Guvernului, pe acest canal observându-se, de altfel, un „gol” în comunicarea cu privire la majorarea iminentă a taxelor.
Citește și:
Publicat de Hotnews.ro, draftul de Ordonanță vizează modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și alte măsuri financiar-fiscale. Acesta prevede ca, la alineatul privind aplicarea unei cote reduse de TVA, în cuantum de 9%, să mai fie introduse o serie de prestări de servicii și/sau livrări de bunuri, printre acestea numărându-se și „livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de persoane fizice în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice”.
Practic, asta înseamnă că tranzacțiile cu locuințe noi, apartamente sau case, pentru care în prezent se aplică cota redusă de 5% TVA, vor trece, în scurt timp, la 9%, măsura urmând a intra în vigoare la începutul lunii septembrie.
„Orice persoană fizică poate achiziţiona, începând cu data de 1 septembrie 2023, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, o singură locuinţă a cărei valoare nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv TVA, cu cota redusă de 9% [...].”
Extras din draftul de Ordonanță de Guvern
Potrivit documentului, unica cotă redusă de TVA, respectiv 9%, urmează să se aplice în continuare și pentru livrarea clădirilor (inclusiv a terenului pe care acestea sunt construite) care sunt destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni și de pensionari, case de copii și centre de recuperare și reabilitare pentru minori cu handicap.
Citește și:
De menționat este, însă, că draftul de ordonanță prevede aplicarea vechii cote de 5% și în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2023, în anumite cazuri, tratate ca excepții:
Cota redusă de TVA de 5% pentru operaţiunile prevăzute mai sus se aplică numai în cazul locuinţelor care în momentul livrării pot fi locuite ca atare.
Citește și: