HARTĂ - Piața cinematografelor din România în 2023. Cum și-a revenit după pandemie?


Bucureștiul, Cluj-Napoca, Constanța și Timișoara sunt cele mai mari piețe cinematografice ale țării, în aceste centre regionale concentrându-se aproape jumătate din cererea la nivel național.

Piața cinematografelor din România, ce se numără printre industriile cele mai afectate de restricțiile impuse în perioada pandemiei, se apropie de nivelurile de dinainte de 2019. Astfel, în 2022 numărul spectatorilor a ajuns la 11,2 milioane, în creștere cu 40% față de 2021, respectiv cu 15% sub valoarea din 2019, după cum reiese din datele Centrului Naţional al Cinematografiei, analizate de firma de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Din punctul de vedere al încasărilor, operatorii de cinematografe au raportat o creștere de 2,5 ori față de 2021, până la un total de 246,2 milioane de lei (circa 50 milioane de euro) cifră cu 7% mai mică față de 2019, când a fost înregistrat un nivel-record de 265 de milioane de lei (aproximativ 56 de milioane euro). De menționat este că în perioada analizată prețul mediu al unui bilet a crescut cu 9%, de la 20 de lei în 2019, la 21,9 lei în 2022.

Pentru obținerea acestor rezultate au fost analizate atât cinematografele cu un singur ecran, cât și cele cu mai multe ecrane, cele din urmă deținând o cotă de peste 96% din încasări și numărul de spectatori.


Citește și:

Cushman &Wakefield Echinox: Radiografia pieței cinematografelor în 2022, postpandemie


Capitala, o piață de 5 ori mai mare decât Cluj-Napoca

Frecvența vizitelor pe cap de locuitor a înregistrat de asemenea un avans semnificativ în 2022 față de 2021, acest indicator ajungând la 0,59, față de 0,24, dar situându-se în continuare sub nivelul de 0,68 raportat în 2019.

Cele mai mari pieţe cinematografice din Romȃnia sunt Bucureştiul (3.547.733 de spectatori ȋn 2022), Cluj-Napoca (715.695), Constanţa (613.048) şi Timişoara (691.656), în aceste centre regionale concentrându-se aproape jumătate (49,6%) din cerere.

Evoluția industriei cinematografice din 2022 arată faptul că centrele comerciale și-au reluat locul important pe care îl aveau în preferințele românilor de a-și petrece timpul liber. Peste 96% dintre sălile de cinematograf din România se regăsesc în cadrul mall-urilor, iar investițiile în noi proiecte care urmează să fie dezvoltate în următorii ani vor contribui în continuare la extinderea infrastructurii cinematografice.”

Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency, Cushman & Wakefield Echinox

Potrivit datelor analizate de Cushman & Wakefield Echinox, la finalul anului trecut 32 din cele 41 de județe din România aveau cel puțin un cinematograf multiplex, numărul mediu de săli de proiecţie fiind de 13,25.


Citește și:

În 2023, rata de ocupare a hotelurilor din București se situează pe locul al doilea la nivel regional. „Vedem o revenire a interesului investitorilor locali și internaționali”


Brașovul, orașul cu cea mai mare frecvență a vizitelor la cinematograf

În ceea ce priveşte oraşele cu cea mai mare frecvenţă a vizitelor raportat la numărul locuitorilor din județ în 2022, pe primele locuri se situează Brașovul (2,17 vizite per locuitor în 2022), Bucureștiul (1,57), Brăila (1,3), Timișoara (1,06), Cluj-Napoca (1,05), Constanța (0,93), Deva (0,85) și Suceava (0,76).

Deschiderile de noi cinematografe în perioada 2020-2022, în orașe precum Bistrița, Brașov, Buzău sau Sibiu, au determinat creșterea numărului de spectatori față de 2019. În București, deși numărul cinematografelor a crescut, de la 118 în 2019, la 122 în 2022, numărul spectatorilor din 2022 a fost cu 20% sub nivelul din anul premergător pandemiei.

Județele cu cel mai ridicat grad de utilizare a infrastructurii cinematografice existente sunt Iaşi (1,35 spectatori/loc/zi), Covasna (0,75 spectatori/loc/zi), Vrancea (0,72 spectatori/zi, în cele două săli multiplex existente în județ), Dolj (0,65 spectatori/zi), Bihor (0,62 spectatori/zi), urmate de Alba (0,60 spectatori/loc/zi) şi București (0,51 spectatori/loc/zi).


Citește și:

În 2023, piața de retail ar trebui să consemneze livrări mai mult decât duble față de 2022. Ar fi un record al ultimilor șase ani


Harta oraşelor din Romȃnia cu cei mai mulţi spectatori ȋn cinematografe ȋn 2022 – spectatori şi evoluţie faţă de 2021 și 2019

Sursă: Cushman & Wakefield Echinox


Citește și:

Cushman & Wakefield Echinox: 4 centre regionale, peste 275.000 mp de birouri în plan pentru următorii 5 ani. Ce oraș va atrage cel mai mare volum de livrări


 

Contul meu Anunt nou