NEPI (New Europe Property Investments), unul dintre cei mai mari dezvoltatori si investitori imobiliari din Romania si Rockcastle au incheiat un acord cadru in data de 13 decembrie 2016, in urma caruia activitatile celor doua societati vor fuziona intr-o noua entitate inregistrata in Isle of Man, NEPI Rockcastle PLC tranzactie ce se va implementa pe baza unui raport de schimb de 4,5 actiuni existente Rockcastle pentru 1 actiune existenta NEPI, potrivit unui raport dat astazi publicitatii.
NEPI este unul dintre cei mai importanti investitori imobiliari care detine, dezvolta si administreaza proprietati comerciale dominante si cladiri de birouri clasa A in Europa Centrala si de Est (“CEE”). Rockcastle este investitor imobiliar care detine, dezvolta si administreaza proprietati comerciale dominante in regiunea CEE si investeste in actiuni cotate global. Capitalizarea bursiera a lui NEPI se situeaza in jur de 49,0 miliarde ZAR (3,4 miliarde euro), respectiv circa 32,3 miliarde ZAR (2,2 miliarde euro) a lui Rockcastle.
Viitoarea companie NewCo ar urma sa aiba o capitalizare bursiera substantiala si toti actionarii NEPI si Rockcastle sa beneficieze de pe urma unei lichiditati crescute. Se estimeaza ca entitatea nou creata sa devina cel mai mare investitor imobiliar listat din CEE. Expunerea la valori mobiliare globale de calitate, listate, lichide, din domeniul imobiliar, va asigura un profil de risc diversificat. De asemenea, integrarea celor doua echipe de management complementare va crea sinergii strategice si valoare adaugata pentru actionarii NEPI si Rockcastle.
In urma fuziunii dintre NEPI si Rockcastle, actionarii New Europe Property Investments vor castiga imediat expunere catre un portofoliu semnificativ in Polonia, cea mai mare si lichida piata imobiliara din regiunea CEE, cu previziuni economice pozitive. Actionarii Rockcastle vor castiga expunere catre cel mai mare portofoliu imobiliar din Romania (care este a doua piata imobiliara din regiune ca marime, cu cea mai rapida crestere economica din Europa previzionata pentru 2016 si 2017, conform studiilor Fondului Monetar International), dar si catre al doilea portofoliu imobiliar din Slovacia.
Mai mult, NewCo va beneficia de expertiza operationala a NEPI si de istoricul ambelor societati in finalizarea de achizitii si dezvoltari care aduc valoare adaugata, precum si de portofoliul de actiuni listate cu grad de lichiditate ridicat detinute de Rockcastle, care ofera resurse pentru o crestere pe termen mediu.
Fuziunea dintre cele doua companii ar urma sa transforme NewCo in cea mai mare companie imobiliara din regiunea Europei Centrale si de Est si una dintre cele mai mari societati imobiliare de retail din Europa.
Potrivit Acordului Cadru, atat NEPI cat si Rockcastle vor transfera 100% din activele si obligatiile lor, inclusiv participatiile in subsidiarele lor, transferand efectiv dreptul de proprietate asupra intregii activitati a fiecaruia catre NewCo. In schimbul acestui transfer, NewCo va emite un numar de actiuni ordinare catre fiecare dintre NEPI si Rockcastle, determinate la Data Efectiva cu referinta la Rata de Schimb.
Alexandru Morar si Spiro Noussis, directorii generali executivi ai NEPI, respectiv Rockcastle, vor fi numiti directori generali executivi comuni ai NewCo, iar Dan Pascariu este numit presedinte al consiliului de administratie ne-executiv independent. Restul administratorilor din consiliul de administratie vor fi anuntati in timp util conform cu principiile guvernantei corporative.
De la data de 30 noiembrie 2016, NEPI a achizitionat Arena Centar din Zagreb, Croatia, impreuna cu 4,4 ha de teren adiacent, precum si incheierea achizitiei Aupark Shopping Centre din Piestany, Slovacia. In plus, Shopping City Piatra Neamt s-a deschis pe 1 decembrie 2016. Valoarea portofoliului de investitii imobiliare la data de 30 noiembrie 2016 este de aproximativ 2,5 miliarde euro. Toate proprietatile sunt administrate intern de NEPI.
Portofoliul NEPI (New Europe Property Investments, actualmente NewCo) din Romania include proiectele comerciale Mega Mall Bucuresti, Promenada Mall Bucuresti, Iris Titan Shopping Center Bucuresti, City Park Constanta, Shopping City Timisoara, Shopping City Deva, Braioa Mall, Vulcan Value Centre Bucuresti, Shopping City Galati, Sibiu Shopping Center, Pitesti Retail Park, Ploiesti Shopping City, Shopping City Targu Jiu, Severin Shoppin Center, Aurora Shopping Mall Buzau.
In sectorul dezvoltarii de proiecte de birouri, NEPI este prezent pe piata cu Floreasca Business Park, The Lakeview, The Office (2) sau City Business Centre, avand in lucru si proiectul de birouri Victoriei Office de langa Guvernul Romaniei.
Principalii concurenti ai NEPI in Romania sunt Baneasa Developments, AFI Europe, Anchor Group, Iulius Group sau S Immo.
sursa: wall-street.ro