“In contextul in care noua linie de business a grupului ceh APS Holding, aceea de servicii imobiliare prestate de specialistii din compania Casazela Properties, a fost lansata pe piata in 2019, situatia de pandemie are impact major asupra activitatii noastre, in special pe partea de dezvoltare a afacerii. In prezent, strategia adoptata este aceea de a desfasura activitati care sa asigure sustenabilitatea, fara sa luam in calcul cresterea cotei de piata sau a profiturilor pentru urmatoarele 6 luni.”
“Asadar, am ales sa ramanem activi, insa in masura in care face sens din punct de vedere economic, pentru ca am fost obligati sa reducem numarul consultantilor si am schimbat activitatea de baza, focusandu-ne catre activitatile care aduc venit imediat (ex: servicii de administrare sau cele de raportare si analiza a impactului pietei asupra portofoliului existent). In prezent, cu un portofoliu de peste 200 proprietati, raspandite in toata tara, analizam si propunem noi strategii de conservare sau de exit, in functie de situatie, investitorilor grupului. Activitatea Casazela Romania este sustinuta in prezent de doi consultanti cu experienta, Mihaela Oroian, avand rolul de Real Estate Asset and Transaction Manager, acoperind aspectele de asset management si de repozitionare a proprietatilor si George Calin, cu rolul de Consultant Senior, acoperind aspectele de promovare si facilitare in comunicarea cu piata, tinand cont ca in cea mai mare parte proprietatile se afla in executare silita.”
“Impactul asupra fluxului de comunicare cu piata, atat cu proprietarii cat si cu clientii, este major. In general, ambele parti sunt tentate sa respecte prevederile legale, astfel incat numarul celor care ne contacteaza pentru a obtine informatii a scazut cu 90% fata de aceeasi perioada de anul trecut, iar numarul vizionarilor standard este aproape de zero. In schimb, am facut cateva vizionari in care agentul viziteaza proprietatea si transmite live clientului interesat, actiune care a dus la ofertare, implicit la discutii despre tranzactionare.”
“ Pentru o perioada scurta, intre 3-6 luni, industria de real estate va suferi o contractie a vanzarilor, indiferent de tipurile de proprietati. In acest moment, nu avem vizibilitate pentru ceea ce va urma, speram insa sa vedem o relansare a acesteia la finalul anului 2020. Consideram ca relansarea se va face, in special, cu ajutorul investitorilor locali.
“Prioritatile cumparatorilor s-au modificat, astfel incat numarul celor interesati de o achizitie a unei locuinte va fi mult mai mic. Insa cei care doresc in continuare sa faca acest pas, probabil ca vor folosi cu precadere finantarea bancara, pentru a evita blocajul financiar daca aceasta situatie se prelungeste.”
“ Vom vedea intarzieri la livrari de noi proiecte dar si interes scazut pentru tranzactionare din partea clientilor, insa cei care vor ramane activi in relatia cu clientii si vor continua prestarea serviciilor de consultanta, vor avea parte de o revenire rapida.”
Acest interviu face parte dintr-o serie de interviuri ale Costinei Petrescu, CEO Titirez.ro, cu reprezentanti marcanti ai pietei imobiliare din Romania pentru a sustine activitatea agentilor imobiliari si pentru a impartasi sfaturi, idei si noi metode prin care acestia sa isi sustina in continuare business-urile, in perioada coronavirusului.