Cea mai scumpa locuinta din Londra, evaluata la 254 de milioane de euro, este detinuta de emirul din Qatar, Tamim bin Hamad al Thani.
Resedinta este formata din trei imobile, aflate intr-o zona de lux a capitalei Marii Britanii. Casele au fost cumparate in 2013, contra sumei de 190 de milioane de euro, iar de anul acesta s-a inceput restaurarea lor. Se estimeaza ca, dupa aceasta operatiune, imobilele vor avea o suprafata de 3.000 mp, 13 dormitoare, 11 saloane, 9 bai, sala spa, piscina, crama, sali de joc si o zona special amenajata pentru fumat, 3 etaje, terasa, subsol si gradina decorata cu marmura italiana.
De asemenea, in interiorul resedintelor vor exista doua lifturi, ce ii vor „transporta” pe membri familiei intre etaje, un centru de distractie, si librarie. Copiii vor avea si ei un spatiu special amenajat pentru ei, la ultimul etaj al casei.
In planul casei apar specificate detalii dintre cele mai meticuloase, precum temperatura ideala pentru fiecare incapere.
Casele au fost construite in 1820 de catre arhitectul Decimus Burton, un student al arhitectului John Nash, realizatorul Palatului Buckingham si al Royal Pavilion din Brighton.
Sursa: london24.com