Divizia imobiliara a Ikea a ratat un teren de 35 ha

Divizia imobiliara a Ikea a ratat un teren de 35 ha

Compania Interprime Properties, controlata de grupul suedez Ikea, a pierdut in fata unei firme din Cipru un teren in suprafata de peste 35 ha in zona de dezvoltare Theordor Pallady.  Chimopar Bucuresti, proprietarul terenului in cauza, va vinde proprietatea cu 18 milioane de euro companiei Maveco Holdings Limited, inregistrata in Cipru. Desi Interprime Properties a venit cu o oferta mai buna, 22 de milioane de euro fara TVA, achizitia era conditionata de cumpararea in paralel a unui teren detinut in vecinatate de asocierea Avrig 35-Cascade Group. Cele doua companii au anuntat in 2009 inceperea unui parc de retail pe terenul in suprafata de 31 ha detinut in zona bulevardului Theordor Pallady, in vecinatatea Chimopar. Sursa: Fin.ro

Immofinanz a platit 102 mil. euro pentru Park Postepu, cea mai mare achizitie din 2008

Compania Immofinanz continua sa-si extinda portofoliul de proprietati, perfectand recent cea mai mare tranzactie a sa de pe piata de birouri din 2008 incoace. Astfel, pe 21 septembrie a.c., compania a preluat de la Echo Investment SA Polonia proiectul Park Postepu din Varsovia pentru suma de 102 mil. euro. Park Postepu este un ansamblu de patru cladiri construite in anii 2009-2010 in districtul Mokotow din Varsovia. Complexul dispune de 33.862 mp si este inchiriat 100%. Tranzactia a fost finantata de catre ERSTE Group Bank AG. Cu active in valoare de 8,5 mld euro, Immofinanz este una dintre cele mai mari companii imobiliare din Europa. Sursa: Fin.ro

Carpathian isi vinde activele: Un mall si 15 ha de teren nu mai valoreaza nici 10 mil. euro

Grupul Carpathian, investitor  care a decis sa iasa de pe piata locala, are in prezent la vanzare 3 proprietati din Romania, mall-ul Macromall din Brasov, un teren in Baia Mare si unul in Satu Mare, trei active care impreuna nu mai valoreaza nici 10 milioane euro, in prezent. In raportul financiar al grupului, Macromall este evaluat la 2,5 mil. euro, o scadere drastica fata de suma de aproape 20 mil. euro platita acum 5 ani pentru centrul comercial. Centrul comercial de sub 8.000 mp are un grad de neocupare de 30% si o marja de incasare a chiriilor de 77%. Sursa: Daily Business

Bancile concep credite imobiliare, sperand la o dezmortire a pietei

Banca Italo Romena detine de azi un nou produs destinat persoanelor fizice dornice sa-si achizioneze o casa - creditul imobiliar „You@Home” – ce se poate acorda fie in lei, fie in euro, pe o durata de pana la 30 de ani. Creditul se adreseaza atat tinerilor, cat si familiilor care doresc sa-si achizitioneze o locuinta sau sa isi renoveze locuinta, iar suma imprumutata poate ajunge pana la 100.000 de euro sau echivalentul in lei. Prin creditul imobiliar „You@Home” clientii beneficiaza de dobanzi avantajoase diferentiate in functie de durata creditului: marjele ce se adauga la valoarea indicelui Robor la 3 luni pornesc de la 2,50%, respectiv de la  3,50%  peste valoarea indicelui Euribor la 3 luni. Sursa: Banking News

Vrei un credit imobiliar? Vezi cele mai avantajoase rate

Achizitia unui apartament de 60.000 de euro necesita un efort financiar sustinut sau un credit imobiliar bine ales. Din moment ce bancile sunt foarte darnice, atat in ceea ce priveste creditele, cat si informatiile despre ele, Bloombiz.ro iti ofera, cu ajutorul calculatorului de credite eFin, cele mai bune oferte. Mai exact, am selectat bancile in functie de rata lunara, in euro, pe care o vei plati ulterior si perioada contractata: 10, 20 sau 30 de ani. Daca te hotarasti sa faci creditul in euro pentru 30 de ani si alegi un avans de 10%, BRD are cea mai buna rata a dobanzii la Creditul Habitat Plus: 309/euro/luna, cu dobanda de 5.58% si DAE de 7.84%. La Garanti Bank ai plati o rata de 328 euro/luna, si o dobanda de 6.12%, insa ai un DAE mai avantajos, de 7.57%. Sursa: BloomBiz

Contul meu Anunt nou