Israelienii Moshe Turgeman şi Tomer Barhom, care controlează compania Euromall – dezvoltatorul centrului comercial Euromall Piteşti, vor să construiasă o reţea de spaţii comerciale stradale grupate sub forma unor mini-malluri. Investitorii au început deja în Popeşti-Leordeni în jurul Mega Image.
Conceptul de „street mall“ prespune coagularea unei varietăţi de servicii comerciale de la magazine de proximitate, restaurante, cafenele, farmacii, bănci şi saloane de înfrumuseţare şi până la locuri de joacă pentru copii.
Cei doi investitori au început deja lucrările la un prim proiect din reţeaua La Strada Concept în Popeşti-Leordeni în jurul magazinului Mega Image care funcţionează deja acolo. Proiectul, care va găzdui circa 30 de spaţii comerciale, va avea o suprafaţă construită de 2.500 mp şi va beneficia de 150 locuri de parcare. De închirierea spaţiilor se ocupă compania de consultanţă imobiliară Colliers International.
Israelienii mizează pe populaţia în creştere a suburbiei bucureştene, unde se aşteaptă construcţia a peste 15.000 de locuinţe noi în următorii ani, şi pe lipsa de centre comerciale din zonă, potrivit unui comunicat al companiei dezvoltatoare.
Dezvoltatorii îşi propun să finalizeze primul proiect în ultimul trimestru al acestui an şi să continue cu acelaşi concept în cartierul Militari din Bucureşti şi în Braşov.
În aceeaşi formulă, Moshe Turgeman şi Tomer Barhom au finalizat anul trecut un bloc cu 36 de apartamente de lux în centrul Bucureştiului.
În 2007, Euromall a vândut către Immofinanz centrul comercial Euromall din Piteşti pentru suma de 87 mil. euro. Centrul din Piteşti a fost finalizat în luna mai a anului 2007 şi are o suprafaţă utilă de 32.000 mp. Immofinanz a mai achiziţionat într-un contract de tip forward-purchase (plata şi trecerea în posesie se face pe parcurs ce lucrările de construcţie avansează) centrul Euromall Galaţi, tranzacţie de 60 mil. euro, încheiată în aprilie 2010.
Sursa: capital.ro