DE VORBA CU……Adrian Marinescu, Manager General EuroMetropola

In ultimii ani piata imobiliara a cunoscut o serie de transformari care au condus la o stabilitate a sectorului de real estate. In opinia lui Adrian Marinescu, manager general EuroMetropola, nu trebuie ignorat aspectul legat de pretul proprietatilor, care a generat o serie de oportunitati. “Totul depinde de abordarea pe care o avem fata de acest subiect, daca vrem sa vedem jumatatea goala sau cea plina a paharului. Este adevarat ca orice companie din acest domeniu a fost nevoita sa isi adapteze planul de business pentru a ramane in piata, insa nu trebuie sa ignoram aspectele pozitive ale contextului creat. In prima instanta, clientii sunt mult mai selectivi cu agentii imobiliari cu care colaboreaza, profesionalismul fiind un argument in finalizarea unor tranzatii importante”, precizeaza managerul EuroMetropola.

Daca in perioada 2009 - 2010 foarte multi clienti au tatonat piata in cautarea unei proprietati care sa corespunda necesitatilor lor, dar care sa se incadreze si intr-un buget limitat, incepand cu finele lui 2010, o parte dintre acesti clienti au inceput sa
iasa in piata mult mai agresiv, fiind dispusi sa inceapa negocierile pentru
proprietatile pe care si le doresc. “In ceea ce priveste segmentul vanzari - rezidential, s-a observat in aceste luni o dinamica mult mai buna, raportandu-ne la anii anteriori, potentialii cumparatori manifestandu-si interesul de a achizitiona o proprietate intr-un timp cat se poate de scurt. Un alt segment foarte dinamic pe care nu avem cum sa-l ignoram este cel al spatiilor comerciale, incluzand in acest sens atat inchirierile cat si vanzarile”, adauga Adrian Marinescu.

De altfel, retailul stradal este o componenta foarte importanta a pietei de real estate, multi comercianti mizand pe deschiderea unui nou punct de lucru. In acest sens, majoritatea solicitarilor vizeaza zona de food, pornind de la unitati mici, de cartier, precum covrigarii sau patiserii si chiar la restuarante sau cafenele in Centrul Istoric. 

Inchirierile, dinamica mai buna decat vanzarile

Inchirierile au reprezentat un segment foarte efervescent chiar si in anii
trecuti. O mare parte dintre inchirierile rezidentiale au fost si inca sunt generate de necesitate, iar aceasta categorie de clienti o intalnim si pe segmentul vanzarilor. “Daca facem o paralela intre acestea (vanzari si inchirieri) este absolut normal ca inchirierile sa beneficieze de o dinamica mai buna, vanzarile fiind mari consumatoare de timp si energie. Nu trebuie ignorati totodata nici clientii cumparatori care doresc sa faca o achizitie in scop investitional, optand pentru proprietati cu o pozitie deosebita precum Dorobanti, Floreasca, Domenii, Primaverii sau Soseaua Nordului, pe care sa le inchirieze ulterior sau pe care sa le achizitioneze cu preluarea contractului de inchiriere”,  spune Adrian Marinescu.

Chiar daca semnalele din piata sunt pozitive si ofera premisele pentru o revenire a segmentului de real estate pentru anul 2011, managerul general al EuroMetropola este rezervat fata de evolutia acestei piete. “Daca ne raportam la numarul solicitarilor inregistrate de EuroMetropola in ultimele trei luni, suntem indreptatiti sa credem ca 2011 va fi un an in care piata de real estate va inregistra o crestere timida, bazata pe reluarea interesului investitorilor straini fata de activele neperformante, dar si a clientilor cumparatori care au testat piata in ultimii doi ani si care sunt hotarati sa faca achizitia in urmatoarea perioada”, considera Marinescu.

Contul meu Anunt nou