Nu mai e o noutate pentru nimeni că se poartă alăturarea pieselor de mobilier şi accesoriilor noi cu cele vechi. Aceasta este chiar una dintre principalele tendinţe ale ultimilor ani. Dacă îţi place această idee, dar nu-ţi imaginezi cum ai putea să o transpui şi în amenajarea casei tale, ia în calcul covoarele tradiţionale ţărăneşti, care au devenit unele dintre cele mai populare accesorii textile utilizate în amenajările interioare moderne din ultima vreme.
Mulţi dintre cei care aleg să-şi amenajeze casa în stil minimalist, într-o paletă cromatică neutră, constata, la un moment dat, că lipsa culorilor pentru care au optat iniţial le-a transformat căminul într-un spaţiu monoton şi plictisitor, aşa că pornesc în căutarea accesoriilor colorate cu care să anime puţin atmosfera sobră. Într-o astfel de situaţie un covor colorat tradiţional poate deveni salvator.
Pentru obţinerea unui ambient armonios se recomandă alegerea unor textile asortate sau asortarea acestora cu anumite piese de mobilier ale decorului. Dacă ai un covor tradiţional vechi, moştenit de la părinţi sau bunici, cu siguranţă eşti în posesia unei piese unicat, aşa că este posibil să te gândeşti că nu ai cum să mai găseşti şi alte textile cu care să îl asortezi că la carte.
Covoarele tradiţionale îşi pot găsi locul nu doar în living, ci şi în dormitor sau bucătărie. De fapt, le poţi folosi oriunde atât în interiorul casei tale cât şi în spaţiile exterioare, aşa cum sunt balcoanele, logiile sau terasele. Şi nu doar pentru decorul pardoselii, ci chiar şi sub formă de element decorativ mural. Altfel spus, poţi completa o amenajare în stil boem, rustic, eclectic sau scandinav cu ajutorul unui covor ţesut agăţat pe perete în locul unui tablou
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Ne gasesti si pe Instagram si Pinterest