Evitata pentru o destul de lunga perioada de timp, in speranta ca majoritatea debitorilor se vor stradui sa nu-si piarda proprietatile, ajunse la momentul la care au inteles ca piata imobiliara nu are nicio sansa de revenire pe un trend ascendent, institutiile de credit au avut de luat niste decizii: unele au decis sa cesioneze la pachet creditele neperformante, altele au decis demararea procedurilor de executare silita asupra bunurilor debitorilor.
Cesiunea de creanta a fost in mod evident o solutie mult mai simpla din punct de vedere procedural, si probabil chiar mai eficienta, avand in vedere ca pretul cesiunilor se incasa imediat. Procedura nu a functionat insa, decat intr-o anumita masura, deoarece cesiunea de creanta, operata asupra unor pachete mari de credite neperformante, oricat de profitabila ar putea parea la prima vedere, presupune investitii foarte mari din partea cesionarului. Astfel ca bancile au ajuns in faza in care executarea silita a fost adoptata ca masura finala, de limitare a pagubelor pana la urma.
Astfel, aparute in piata ca alternativa pentru persoanele care intentionau sa achizitioneze un imobil, dobandirea unui drept de proprietate imobiliar prin adjudecarea in cadrul procedurilor de executare silita, a ajuns in scurt timp o solutie din ce in ce mai des abordata, si tocmai din acest motiv, anumite aspecte fiscale inechitabile, au ajuns in stadiul de controversa juridica.
Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, probabil cel mai modificat act normativ al legislatiei romane, reglementeaza in Capitolul VIII¹ modul de impozitare al veniturilor obtinute din transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din patrimoniul personal. Articolul 77¹ al. 1 din Codul Fiscal, reglementeaza modul de impozitare al veniturilor realizate in cazul transferului dreptului de proprietate asupra imobilelor prin acte intre vii. Alineatul 6 al aceluiasi articol reglementeaza procedura de incasare a impozitelor, instituind o competenta speciala de colectare a impozitului, in favoarea notarilor publici care instrumenteaza actul juridic translativ de proprietate, si care au si competenta de a realiza inscrierea in cartea funciara.
Actul de adjudecare al unui imobil in urma unei licitatii organizate de executorul judecatoresc in cadrul unei proceduri de executare silita, este un act prin care se transfera –silit – un drept de proprietate imobiliara, din patrimoniul debitorului, in patrimoniul celui care ofera pretul de adjudecare.
In urma castigarii licitatiei si eliberarii actului de adjudecare, adjudecatarului ii revine obligatia de a declara imobilul la Directia de Impozite si Taxe Locale (DITL), de la momentul adjudecarii, devenind proprietar si asumandu-si, evident, si obligatia achitarii impozitului de teren/cladire. O cheltuiala aferenta dreptului de proprietate, asumata de orice potential achizitor de astfel de drepturi. Aparent, cheltuielile adjudecatarului se sfarsesc aici, in practica, lacunele Codului fiscal nu numai ca aduc in sarcina acestuia costuri pe care nu le stia, creeaza insa o debalansare principiala intre drepturi si obligatii, aruncand in sarcina noului proprietar obligatii care nu-i apartin. Articolul intergral pe wall-street.ro