Construcţia unei şosele din România, blocată din cauza unei păsări care NU există!

De ce nu s-a finalizat proiectul care viza construcţia şoselei de coastă din Constanţa? Intens dezbătut, acest proiect, spune ministrul Turismului, nu s-a mai făcut din cauza unei păsări cu gâtul creţ.

”La Constanţa, am vrut să realizăm acea şosea de coastă. Și s-a spus că nu se poate realiza din cauză că există nu ştiu ce pasăre cu gâtul creţ. Dar nu există. I-am întrebat pe cei de la Mediu (n.r. – Ministerul Mediului) unde e această pasare, să ne-o arate pentru că noi nu o identificăm. Pasărea nu există. Drept urmare, s-a blocat un proiect important pentru România: şosea de coastă există în nişte ţări foarte importante, ţări dezvoltate din punct de vedere al turismului, iar noi nu am putut să o realizăm”, a declarat pentru Capital ministrul Turismului Mircea-Titus Dobre.

Potrivit acestuia, proiectul, pornit din 2010, s-a schimbat, la ora actuală fiind transformat într-un proiect de lege, aflat în Parlament. ”Și chiar doresc să fie votat în mod pozitiv, astfel încât să putem realiza această şosea de coastă. Lăsând la o parte faptul că discutăm de această pasăre cu gâtul creţ, banii au fost daţi de către Comisia Europeană direct pentru acest proiect. Și nu s-a putut realiza pentru că a venit cineva de la Mediu şi nu a vrut”, a punctat oficialul.

Primul tronson al şoselei, care va face legătura între Portul Tomis şi Plaja Modern, se întinde pe 2,6 kilometri, întreaga şosea de coastă urmând să aibă 11 kilometri. Artera va pleca de la Amiralitate, apoi către coasta Portului Tomis, între strada Mircea cel Bătrân şi plaja Modern.

sursa:capital.ro

Contul meu Anunt nou