Urmasul familiei Minovici cere in instanta revocarea donatiei Muzeului Minovici catre PMB
Stefan Minovici, urmasul familiei Minovici, a dat in judecata Primaria Municipiului Bucuresti dupa aprobarea unui proiect "care afecteaza destinatia Muzeului Minovici", cerand instantei revocarea donatiei prin care municipalitatea a preluat custodia asupra cladirii si terenului aferent muzeului. Stefan Minovici, in calitate de urmas al familiei Minovici si presedinte al Fundatiei "Fratii Minovici", acuza Primaria Municipiului Bucuresti (PMB) ca a incalcat actul sub care donatia cladirii - care gazduieste Muzeul de Arta Populara "Prof. Dr. Nicolae Minovici", cunoscuta si ca Vila Minovici sau Vila cu clopotei - a fost facuta catre municipalitate, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. Procesul se judeca la Tribunalul Bucuresti. Dosarul a fost inregistrat pe 29 noiembrie 2011, obiectul sau fiind "revocare donatie". Primul termen in proces este 5 aprilie 2012. Stefan Minovici spune ca a dat in judecata Primaria Municipiului Bucuresti, dupa aprobarea de catre municipalitate a unui proiect care afecteaza statutul si destinatia Muzeului Minovici, incalcand actul sub care donatia cladirii a fost facuta catre Primaria Capitalei. Stiri.rol.ro
Firmele private pot participa la realizarea cadastrului general
Firmele private vor putea participa la realizarea cadastrului general al Romaniei prin parteneriat public-privat, dupa ce Executivul a aprobat miercuri un memorandum elaborat in acest sens de MDRT, informeaza Mediafax. Memorandumul pentru aprobarea proiectului de parteneriat public-privat vizeaza inregistrarea sistematica a imobilelor situate pe teritoriul Romaniei. Prin acest proiect autoritatile cauta investitori privati care sa asigure resursele financiare necesare pentru realizarea cadastrului. "Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului considera necesara realizarea cadastrului general si cautarea de resurse, inclusiv din mediul privat, datorita atat angajamentelor internationale asumate de Romania privind cadastrul general, cat si ca urmare a necesitatilor socio-economice, care cer o evidenta completa si corecta asupra proprietatilor imobiliare, in conditiile in care un astfel de demers, deosebit de costisitor, nu poate fi suportat in totalitate de bugetul public", se arata intr-un comunicat al institutiei. Wall-Street
66 km de cale ferata din Coridorul IV, modernizati pentru 334 mil. euro fara TVA
CFR a semnat ieri contractele pentru tronsonul Coslariu – Sighisoara. Pana in 2015, ministerul vrea sa finalizeze cei 208 km de la frontiera de vest pana la Curtici si tronsonul Simeria - Sighisoara, investitie estimata la 1,91 mld. euro fara TVA. Mai mult de o treime din infrastructura feroviara a Coridorului IV Transeuropean va fi modernizata de doua consortii in schimbul a 334 mil. euro, a anuntat ieri Ministerul Transporturilor, precizand ca 85% din fonduri provin de la UE, restul fiind alocate din bugetul de stat. Compania Nationala de Cai Ferate CFR SA a semnat ieri contractele de executie constructii si instalatii pe tronsoanele Atel - Micasasa (lotul I) si Micasasa - Coslariu (lotul II), ambele loturi de lucrari situate pe tronsonul Coslariu - Sighisoara, parte integranta a Coridorului IV Pan European. Cele doua contracte se refera la modernizarea a 66 km de cale ferata, putin peste o treime din totalul de 208 km (41,2 km de la frontiera de vest pana la Curtici, 68 km tronsonul Simeria - Coslariu si 99 km tronsonul Coslariu - Sighisoara) pentru care Ministerul Transporturilor va aloca 1,91 mld. euro fara TVA, conform proiectului prioritar feroviar. Curierul National
Pana la 31 ianuarie 2012, cladirile cu destinatie turistica trebuie declarate
Contribuabilii care detin cladiri cu destinatie turistica sunt obligati sa le declare pana la data de 31 ianuarie a anului fiscal, potrivit unei hotarari adoptate de Guvern in care sunt modificate normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal. „In privinta impozitelor si taxelor locale, au fost enumerate cladirile cu destinatie turistica in vederea impozitarii si au fost facute precizari privind modul de declarare a cladirilor cu destinatie turistica ce nu functioneaza intr-un an fiscal. Mai exact, contribuabilii care detin cladiri cu destinatie turistica sunt obligati sa depuna o declaratie in acest sens pana la data de 31 ianuarie a anului fiscal”, precizeaza un comunicat al Guvernului. Fin.ro