Numele lui Rey Muraru este nou pentru piaţa imobiliară românească, însă el nu este străin de acest domeniu. Mutat în Londra, el a intrat în parteneriat cu Lorna şi Colin Jackson, mamă şi fiu, alături de care a dezvoltat o serie de proiecte rezidenţiale în Marea Britanie. În 2006 cei trei parteneri au cumpărat de la mai multe companii un teren de 90 de hectare în Dumbrava Vlăsiei de lângă Baloteşti, care anterior avea destinaţie agricolă. Criza i-a prins fără să înceapă construcţia complexului de case şi blocuri pe care îl aveau în plan.
Abia în primăvara anului trecut, investitorii au început lucrările de infrastructură pentru primele 20 ha de teren care va fi acoperit cu 140 de case.
„Când am venit aici, la sfârşitul lui 2006, era un câmp de 90 de hectare plin de margarete. Până acum am investit peste 40 mil. euro în achiziţia terenului şi infrastructura aferentă primei etape de dezvoltare. Acum avem 140 de loturi cu infrastructura completă şi sperăm ca în trei ani să avem primul sat din cinci programate“, a declarat Muraru.
Până acum, investiţia a fost susţinută integral din sursele financiare proprii ale partenerilor, iar dezvoltarea va fi realizată prin rostogolirea banilor încasaţi în prima etapă pentru fazele următoare.
Colaborare cu Huf Haus
Cei trei parteneri, cu cote egale în firma Loreco Investments, au convins firma germană Huf Haus să îşi promoveze în Dumbrava Vlăsiei primele lor case din România.
Familia Huf din Germania a devenit cunoscută pentru holdingul pe care l-a creat pe parcursul a trei generaţii. Acum realizează case cu arhitectură contemporană de tip post-and-beam pe care le proiectează şi le construiesc în propriile fabrici. Casele sunt desenate la cerere şi montate pe terenul cumpărătorului.
Primele două astfel de case din România au fost aduse în proiectul Dumbrava Vlăsiei. Primul model, cu o suprafaţă utilă de 295 de metri pătraţi, structurat pe parter şi etaj, costă 3 mil. euro, cu tot cu mobila din interior.)
Iar al doilea model, de 175 de metri pătraţi, costă 1,25 mil. euro, cu tot echipamentul şi mobilierul necesar.
Ambele locuinţe se încălzesc printr-un sistem de pompe care utilizează energia geotermală (din pământ) şi beneficiază de sisteme inteligente de filtrare a aerului.
Huf Haus a avut anul trecut o cifră de afaceri de 80 mil. euro şi construieşte anual între 100 şi 120 de case.
Planuri de viitor
Loreco Investments a mai comandat unor arhitecţi români patru case cu bugete diferite, cuprinse între 250.000 euro şi 450.000 euro, care vor fi construite anul viitor.
Investitorul oferă posibilitatea cumpărătorilor să aleagă loturi de teren pe care îşi pot construi propria casă, atât timp cât se încadrează în Planul Urbanistic Zonal, să comande dezvoltatorului un model agreat sau să aleagă unul dintre modele existente. Întregul concept al complexului mizează pe unicitatea fiecărei proprietăţi.
Dacă prima etapă a proiectului vizează doar construcţia de case, începând cu etapa a doua se va putea opta şi pentru apartamente în blocuri, vor fi construite şi spaţii comerciale şi de agrement.
Deocamdată, o parte din lotul din etapa a doua este folosit ca teren agricol. Dacă sezonul trecut a fost cultivată rapiţă, anul viitor va fi utilizat pentru plantarea de floarea soarelui. Investitorii au arendat terenul cu condiţia să se cultive produse agreate anterior.
sursa: capital.ro