Casa Verde: 10.000 de persoane fizice pot beneficia de bugetul alocat

Casa Verde: Bugetul de 60 milioane de lei alocat pentru persoanele fizice în cadrul Programului "Casa Verde" din acest an ar putea acoperi, în medie, solicitările de finanţare depuse de aproximativ 10.000 de persoane.

Casa Verde, un program care va putea fi suplimentat.

Dacă va fi cazul vom putea vorbi despre o suplimentare a programului, dar numai după ce vom analiza modul de desfăşurare din primele zile, a declarat, luni, Istvan Jakab, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM). 

"Data trecută cele mai multe proiecte au fost cele pe panouri solare, de 6.000 de lei. Deci, dacă vom calcula, în medie, ar fi vorba cam de 10.000 de persoane care ar putea primi finanţare din bugetul de 60 de milioane de lei, prevăzut pentru persoanele fizice în cadrul programului 'Casa Verde' pentru acest an. Suma aceasta a fost repartizată proporţional pe judeţe, în funcţie de numărul populaţiei. De aici, a reieşit o proporţionalitate şi ţinând cont şi de Bucureşti, ar fi vorba cam de 250 de dosare pe judeţ. Într-adevăr, în unele judeţe am văzut din presă că este o solicitare mai mare. Eu m-am oprit azi-dimineaţă la ora 8:00, la Cluj, la Agenţia de Protecţie a Mediului, unde am văzut că era ordine, exista o listă întocmită şi nu erau mai mult de 50 de persoane. Colegii de la APM au început să preia dosarele să le introducă în soft. Văd că în altă parte, există o solicitare mult mai mare, cu foarte mulţi oameni care stau la coadă", a menţionat Jakab. 

Potrivit şefului AFM, în cazul în care solicitările din partea persoanelor fizice vor continua să crească, există varianta relocării unei sume din segmentul 'Casa Verde', destinat persoanelor juridice. 

"Din punctul nostru de vedere, ar trebui să vedem cum se termină prima zi. Avem acest soft în care se introduc solicitările, iar la finalul acestei zile ar trebui să avem o poză referitoare la cât de multe aplicaţii s-au introdus, cât de repede se consumă din sumele alocate pentru fiecare judeţ, apoi să vedem diferenţele între judeţe şi atunci, după ziua de mâine, am putea hotărî dacă redistribuim bani de la alte judeţe sau chiar să suplimentăm pe partea de persoane fizice. Cel mai simplu pentru noi ar fi să luăm de la persoane juridice, iar acolo să suplimentăm printr-o rectificare un pic mai târziu. Vrem să ne asigurăm că oamenii care au stat la coadă una sau două zile chiar să aibă garanţia că îşi pot depune dosarele şi să aibă finanţare. Ar fi loc de o suplimentare a programului, dar este nevoie de un pic de timp să vedem efectiv mult mai clar care este situaţia în toate judeţele. Sper ca şi la nivelul Ministerului Mediului să existe sigur dorinţa de a suplimenta bugetul programului şi toate persoanele să prinsă finanţare", a subliniat preşedintele AFM. 

Luni, în prima zi de depunere a dosarelor, încă de la primele ore ale dimineţii agenţiile judeţene pentru protecţia mediului din Alba, Covasna, Constanţa, Olt, Tulcea, Dolj, Satu Mare, Buzău, Braşov, Argeş, Mehedinţi, Maramureş, Galaţi, Teleorman, Botoşani, Neamţ, Prahova, Sălaj, Sibiu şi Vaslui au fost luate cu asalt de către solicitanţi. 

Programul Casa Verde Clasic a demarat luni, după o pauză de cinci ani, cu sesiunea destinată persoanelor fizice. Practic, în perioada 10 - 24 octombrie, populaţia poate depune dosarele de finanţare, la sediile agenţiilor pentru protecţia mediului din judeţele de reşedinţă. 

Potrivit Ministerului Mediului, prin intermediul programului, populaţia poate beneficia de finanţare prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) pentru instalarea, înlocuirea sau completarea sistemelor de încălzire clasice cu cele care folosesc energie verde, regenerabilă. 

Echipamentele finanţate pentru populaţie prin 'Casa Verde' sunt panourile solare şi pompele de căldură, cuantumul finanţării nerambursabile prin AFM fiind în funcţie de tipul instalaţiei, astfel: până la 3.000 lei, pentru instalarea panourilor solare nepresurizate; până la 6.000 lei, pentru instalarea panourilor solare presurizate; până la 8.000 lei, pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer. 

În ceea ce priveşte programul 'Casa Verde' pentru persoanele juridice, acesta va avea o sesiune de finanţate în intervalul 17 octombrie - 14 noiembrie. În acest caz se va finanţa instalarea de sisteme care utilizează energie solară şi energie geotermală, la fel ca în cazul persoanelor fizice, dar şi sisteme care folosesc drept combustibil gaz de fermentare a deşeurilor, a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate, biogaz sau centrale termice pe baza de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice. 

Bugetul total alocat pentru program este de 94 de milioane de lei, din care 60 de milioane de lei sunt destinate populaţiei şi 34 de milioane de lei persoanelor juridice. 

sursa: capital.ro

Contul meu Anunt nou