Oferta de locuinţe cu un preţ minim de 100.000 de euro din Bucureşti a crescut cu 30% în decurs de un an, de la o pondere de un sfert din totalul locuinţelor scoase la vânzare în oraş s-a ajuns la o pondere de o treime, potrivit unei analize realizate de compania de consultanţă imobiliară Premier Estate Management.
Piaţa locuinţelor de 100.000 de euro sau mai mult este dominată de dezvoltările noi care reprezintă 61% din totalul ofertelor de pe acest segment. Brokerii explică creşterea ofertei prin interesul sporit al cumpărătorilor pentru o locuinţă mai spaţioasă sau chiar pentru o a doua locuinţă care a condus la relansarea construcţiilor şi prin creşterea preţurilor apartamentelor.
sursa: capital.ro