Boom-ul din sectorul constructiilor se lasa asteptat

Datele publicate recent de Institutul National de Statistica privind activitatea din sectorul constructiilor rezidentiale in ultimele luni arata ca boom-ul mult asteptat din acest sector inca intarzie sa apara.

Potrivit INS, in luna octombrie a acestui an s-au eliberat 3.258 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, in scadere cu 13,0% fata de luna septembrie 2013 si cu 1,9% fata de luna octombrie 2012.

In ciuda injectarii de bani prin programul guvernamental Prima Casa, evolutia pietei de constructii este in continuare lenta. In perioada ianuarie-octombrie 2013 s-au eliberat 32.348 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, in scadere cu 1,7%, fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Cele mai puternice scaderi s-au inregistrat in regiunea Nord-Est, unde, in 2013, au fost eliberate cu 777 mai putine autorizatii de constructie decat in 2012. In regiunea Sud-Muntenia s-au eliberat cu 248 mai putine autorizatii, in timp ce in regiunea Sud-Vest Oltenia s-a inregistrat un minus de 175 de autorizatii.

In schimb, in regiunea Bucuresti-Ilfov s-a inregistrat o crestere a numarului autorizatiilor de constructie (+403 autorizatii), precum si in regiunile Vest (+291 autorizatii) si Centru (+90 autorizatii).

Sursa: wall-street.ro

Contul meu Anunt nou