Banca Mondială recomandă Guvernului României să desfiinţeze programul de locuinţe pentru tineri derulat prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) şi consideră că rolul actual al instituţiei poate deveni inutil.
Recomandările Băncii Mondiale au fost făcute într-un raport finalizat în vara anului trecut, de care Guvernul se foloseşte pentru a elabora strategia naţională de locuire, proiect care va veni cu un pachet de măsuri legislative şi un program de investiţii. Strategia ar trebui să intre în dezbatere publică în maxim două luni, potrivit reprezentanţilor Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Instituţia financiară internaţională recomandă, în primul rând, renunţarea la programul de locuinţe pentru tineri, care trebuie să ia în primul rând forma încetării construirii de noi locuinţe pentru tineri şi oprirea vânzării oricăror locuinţe pentru tineri. „Vânzarea acestor locuinţe elimină efectiv unităţile din fondul deja prea mic de locuinţe din sectorul public, iar continuarea închirierii lor pe termen lung înseamnă că aceeaşi ocupanţi beneficiază de subvenţie an după an“, se precizează în raportul Băncii Mondiale.
În prezent, cota reprezentată de locuinţele publice în fondul imobiliar al României reprezintă abia 3%, ceea ce o plasează pe ultimul loc între ţările UE în această privinţă (media UE 27 a fost de 29,6% în 2012).
Banca spune că acest tip de dezvoltări imobiliare pot fi derulate de sectorul privat nelucrativ, precum societăţile cooperative locative şi asociaţiile pentru locuinţe. Ca instituţie a guvernului, ANL ar trebui să se asigure că iniţiativele sale nu înlocuiesc sau nu concurează cu sectorul privat, chiar dacă sectorul privat nu şi-a atins încă potenţialul sau randamentul deplin, arată raportul Băncii Mondiale.
În opinia bancherilor, fondul actual de locuinţe pentru tineri ar putea să fie integrat în cadrul locuinţelor publice şi păstrate drept fond imobiliar public ce va fi utilizat ca active care generează venit cu chirii la nivelul pieţei care pot ajuta subvenţionarea încrucişată a costului locuinţelor sociale existente sau ar putea colecta fonduri pentru construirea de noi locuinţe sociale; ca locuinţe de închiriat pentru gospodăriile cu venituri mai mici care pot plăti chiriile (sociale) actuale; ca locuinţe pentru tineri cu chirie subvenţionată, însă cu limitarea numărului de ani în care pot fi ocupate de orice gospodărie unică (de exemplu, 3-5 ani); sau ca locuinţe „temporare” pentru ocupanţii clădirilor care fac obiectivul consolidării seismice.
Abordarea iniţială adoptată de ANL a fost similară celei adoptate de instituţiile din Canada, Franţa şi Belgia, în care societăţile imobiliare, beneficiind de statutul de companii de interes public, au construit, închiriat şi vândut locuinţe finalizate. Diferenţa dintre acestea se regăseşte la nivelul teritoriului în care operau aceste societăţi (mai ales la nivel local, rareori la nivel naţional) şi la cel al autonomiei sistemului lor de finanţare.
În România, ANL este o instituţie publică care coordonează diferite surse de finanţare în domeniul locuirii, cu autonomie financiară. Într-adevăr, bugetul iniţial al instituţiei, care a finanţat primele proiecte de locuinţe (atât locuinţe pentru tineri, cât şi locuinţe aferente creditelor ipotecare), a fost constituit prin subscripţie publică, prin înregistrarea dosarelor tinerilor interesaţi (teoretic, viitorii beneficiari ai programelor ANL). Cu toate acestea, în următorii ani, cea mai mare parte a bugetului ANL a fost reprezentată de alocări de la bugetul de stat şi de la bugetul local (84.52%), ceea ce pune statutul autonom sub semnul întrebării, se precizează în raportul citat.
Mecanismele de auto-finanţare, bazate pe veniturile din vânzările de locuinţe, s-au dovedit a fi insuficiente; experienţa acumulată în ultimii ani indică faptul că vânzarea unei locuinţe nu este generatoare de fonduri suficiente pentru construirea de noi locuinţe. Prin urmare, argumentul eficienţei economice şi al sustenabilităţii politicilor şi programelor ANL trebuie să fie revizuit.
În mod ideal, spun bancherii, ANL ar trebui să aibă o poziţie care să îi permită să deruleze programe în sectorul public pentru elaborarea sau implementarea cărora autorităţile locale nu dispun de competenţele sale şi/sau în care este puţin probabil ca sectorul privat să se implice.
ANL este singura instituţie care se află în poziţia de a se ocupa de construcţia locuinţelor de necesitate şi cu chirie pentru persoanele care locuiesc în clădiri cu risc seismic şi de a reabilita sau reconstrui structurile respective pentru a fi locuite.
În România există 607 clădiri încadrate în clasa I de risc seismic, ceea ce înseamnă 10.577 de apartamente. În următorii doi ani, ANL poate să construiască un lot de locuinţe de necesitate care să găzduiască temporar persoanele care locuiesc în clădiri ce se încadrează în categoria I de risc seismic, pe perioada în care aceste clădiri sunt fie reabilitate, fie reconstruite, recomandă Banca Mondială.
În cazul în care ANL construieşte 1.500 de locuinţe de necesitate care să fie utilizate pentru relocarea rezidenţilor clădirilor cu risc, toate clădirile care se încadrează în categoria I de risc seismic ar putea fi reabilitate sau reconstruite într-o perioadă de aproximativ zece ani.
Se propune ca ANL să funcţioneze prin birouri regionale avându-şi sediul în fiecare dintre cele 8 regiuni administrative, iar în cadrul acestora să lucreze arhitecţi, ingineri şi evaluatori.
Sursa: capital.ro