Baie decorată în motive florale

 

Indiferent de spaţiul pe care îl oferă baia, o poţi decora într-un mod cât mai special, alegând un mobilier de baie aparte. Cât despre modelul gresiei şi faianţei, acesta trebuie să fie cât mai discret, pentru a contura o încăpere cât mai comodă pentru întreaga familie.

Folosind motive florale, poţi obține o baie amenajată în stil modern, clasic sau rustic, depinzând de culoarea faianţei şi a gresiei pe care acestea sunt imprimate, dar şi de modelul florilor, unele dintre ele fiind mai elegante. Acest model de decor interior pentru baie se poate realiza alternând plăci simple de faianţă sau gresie cu plăci înflorate, punând un singur rând de plăci înflorate între cele simple sau alcătuind un singur perete, de acest fel, din cei patru disponibili.

La motivele florale ale băii se pot asorta şi accesoriile pentru baie sau perdeaua căzii de duș, însă cu puţină atenţie ca, în funcţie de model sau culori, să nu rezulte un decor mult prea încărcat, obositor privirii.

În cazul în care nu eşti un fan al faianţei, poţi alege tapet special rezistent la abur şi umezeală, sau stickere cu diverse teme.

Motivele florale, dacă sunt îmbinate frumos, pot realiza un decor frumos într-o baie, transformând-o dintr-un spaţiu banal, într-unul personalizat.

 

Sursa: ideidedesign.ro

Contul meu Anunt nou