Potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), în primele șase luni ale anului în curs au fost emise, la nivel național, 17.140 de autorizaţii de construcție pentru clădiri rezidenţiale, cifră ce marchează un recul de 24,5% față de perioada similară din 2022. Scăderi la acest capitol s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-1.259 autorizaţii), Nord-Vest (-927), Sud-Muntenia (-813), Vest (-693), Nord-Est (-540), Sud-Est (-522), Sud-Vest Oltenia (-487) şi Centru (-331).
Citește și:
În luna iunie 2023, au fost eliberate, de către instituțiile statului, un număr de 3.018 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidențiale, ceea ce echivalează cu un declin de 12,5%, respectiv 431 de avize, față de mai 2023. Suprafața utilă totală a locuințelor care au primit aprobare pentru construcție se ridică la 800.353 de metri pătrați, reprezentând o creștere de 6,2% față de luna precedentă.
Din totalul autorizațiilor eliberate pentru edificarea de clădiri rezidenţiale, 68,8% sunt pentru zona rurală, iar restul, pentru mediul urban.
Sursă: INS
În profil teritorial, tendința generală de scădere a numărului de aprobări a fost resimțită în toate regiunile de dezvoltare: Nord-Est (-124 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (-98), Nord-Vest (-57), Sud-Est (-43), Vest (-39), Sud-Muntenia (-35), Bucureşti-Ilfov (-25) şi Centru (-10).
Sursă: INS
În iunie 2023, s-au eliberat 574 de autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidențiale (-11,1 % față de luna mai 2023), în suprafață utilă totală de 327.067 de metri pătrați (-4,8 %). Comparativ cu luna precedentă, în iunie 2023 s-a înregistrat o scădere a suprafeței utile a clădirilor nerezidențiale autorizate (-16.531 de metri pătrați). În profil teritorial, tendința descendentă este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-65.564 de metri pătrați), Sud-Muntenia (-49.205 metri pătrați), Bucureşti-Ilfov (-16.886 de metri pătrați), Centru (-11.431 de metri pătrați), Sud-Est (-4.164 de metri pătrați) şi Nord-Vest (-1.321 de metri pătrați). Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Est (+118.977 de metri pătrați) şi Sud-Vest Oltenia (+13.063 de metri pătrați).
Citește și:
Comparativ cu iunie 2022, în luna iunie 2023 a avut loc o scădere atât a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (un minus de 24,9%), cât şi a suprafeței utile totale a locuințelor cuprinse în acestea (minus 16,3%). În profil teritorial, tendința generală de scădere consemnată pe segmentul rezidențial (minus 999 autorizații) poate fi observată în toate regiunile de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-252 autorizaţii), Vest (-146), Nord-Vest (-135), Sud-Muntenia (-113), Sud-Est (-105), Nord-Est (-99), Sud-Vest Oltenia (-92) şi Centru (-57).
Sursă: INS
Față de intervalul similar al anului anterior, în luna iunie 2023 a fost consemnată o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (-0,5%), în contrapunct, însă, cu o creştere a suprafeţei utile totale (+31,5%). În profil teritorial, această creştere a suprafeţei utile a clădirilor nerezidenţiale avizate (un plus de 78.321 de metri pătrați) a fost resimțită în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+124.030 de metri pătrați), Sud-Vest Oltenia (+12.289 de metri pătrați) şi Centru (+8.173 de metri pătrați). Pe de altă parte, scăderi s-au înregistrat în Bucureşti-Ilfov (-25.708 metri pătrați), Vest (-18.692 de metri pătrați), Nord-Vest (-13.975 de metri pătrați), Sud-Est (-7.143 de metri pătrați) şi Sud-Muntenia (-653 de metri pătrați).
Citește și: