Ansamblul de lux Ibiza Sol a inregistrat o pierdere de 12 milioane euro la lichidare

Ansamblul rezidenţial de lux Ibiza Sol din Pipera, intrat in insolventa in decembrie 2011, isi asuma o pierdere de 12 mil. euro, dupa ce planul de reorganizare a fost aprobat de Adunarea Creditorilor, întrunită în şedinţă la data de 15 octombrie 2013.

Locuintele din cadrul proiectului vor fi vândute unui investitor sau valorificate „bucată cu bucată“ pentru 33,3 mil. euro, cu 12 mil. euro sub nivelul datoriilor societăţii.

„Planul de reorganizare propus de către administratorul judiciar Euro Insol a fost votat de toate cele cinci clase de creditori şi prevede valorificarea întregului activ  Ibiza Sol către un investitor şi/sau valorificarea activului pe unităţi locative în sistem retail la preţul de 33.354.701 euro + TVA. Planul permite şi darea în plată a întregului activ Ibiza Sol către creditorii garantaţi Alpha Bank Romania SA şi respectiv RI Eastern European Finance prin mandatar Raiffeisen Bank şi/sau către orice altă persoană fizică şi/sau juridică care se subrogă în drepturile şi obligaţiile creditorului garantat”,  a declarat Remus Borza, practician coodonator al Euro Insol.

Ibiza Sol a intrat în insolvenţă cu datorii de 204 mil. lei (45,3 mil. euro). Proiectul rezidenţial, construit în anul 2006 de un grup de investitori din Spania, dispune de 304 locuinţe dispuse în 14 clădiri din care au fost vândute doar 69 de apartamente. Preţul de vânzare al locuinţelor din Ibiza Sol era de 1.800 de euro/mp.

Sursa: capital.ro

Contul meu Anunt nou