10 clădiri minunate din Bucureşti

 

Micul Paris, aşa cum era denumit în Belle Epoque (final de secol XIX-început de secol XX), Bucureştiul se remarcă azi printr-o arhitectură ruptă, peticită pe alocuri, nouă şi veche deopotrivă. Străzile Capitalei se remarcă nu doar prin aglomeraţie, ci şi prin prezenţa unor clădiri superbe, majoritatea dintre ele fiind construite la cumpănadntre secolele XIX şi XX. Pe atunci, elita bucureşteană încerca să aducă Europa în micul Bucureşti, unii dintre aceştia nemaiavând în vedere prezenţa unui stil local pregnant.

 

Hotel Union, strada Ion Câmpineanu

Situat pe locul unui vechi han, hotelul a fost construit în anul 1934, iar arhitectul acestei clădiri impresionante a fost Arghir Culina. Clădirea îmbină stilul Art-Deco şi arhitectura tradiţional românească.

 

Clădire în stil neoromânesc, strada Boteanu

Stilul neoromâneasc îmbină diferite trăsături, într-un sincretism care atrage atenţia, delectând privitorul.

 

Imobil în stil eclectic, strada Georges Clemenceau colţ cu Constantin Esarcu

Este printre singurele clădiri construite în acest stil, încă rămase în picioare în zona Ateneului Român, după ce Primăria Generală a Capitalei a aprobat demolarea mai multor astfel de clădiri din zonă.

 

Imobil în stil francez, strada Constantin Esarcu

Privind clădirea, simţi că eşti în centrul Parisului. Clădirile din jurul său, construite, însă, în stil neoromânesc, te readuc la realitate, în centrul Bucureştiului.

 

Ateneul Român

Una dintre cele mai frumoase clădiri din întreaga Europă, Ateneul este construit în stil neoclasic.

 

Fostul Hotel Carpaţi, strada Tache Ionescu

Situată la Piaţa Amzei, clădirea a fost construită în jurul anului 1910. Dacă ar fi renovată şi consolidată, probabil ar da un alt farmec zonei.

 

Imobil în stil eclectic, strada Mendeleev

Clădirea a fost renovată, prinzând acum viaţă sub o faţadă refăcută.

 

Centrul Ordinului Augustinian al Asumptioniștilor, intrarea Christian Tell

Este o clădire construită în stil neogotic, salvată de demolări datorită retrocedării.

 

Casa Nicolae Kretzulescu, Bulevardul Dacia

Clădit la finalul secolului al XIX-lea, imobilul a fost renovat.

 

Catedrala Sfântul Iosif

Construită în stil gotic, frumuseţea catedralei este strivită de prezenţa clădirilor înalte şi moderne din jurul său.

 

Sursa: xplorio.ro

Contul meu Anunt nou